Proiectul „Forum Politic regional” (Regional Policy Forum) a fost implementat în parteneriat cu Parlamentul (Comisia de Politică Externă şi Integrare Europeană, CPEIE) şi cu sprijinul proiectului UNDP-Moldova pentru dezvoltarea parlamentarismului. În cadrul acestei activităţi, FMG a susţinut organizarea audierilor publice regionale ale CPEIE în contextul comunicării directe cu cetăţenii şi consolidării capacităţilor de monitorizare a activităţii executivului referitor la implementarea politicilor pentru integrare europeană, vizând susţinerea cooperării transfrontaliere sau consolidării măsurilor de încredere. Asemenea întâlniri au fost organizate la Hânceşti, Nisporeni, Soroca, Varniţa, Giurgiuleşti ș.a.

Forumul Moldo-German a susţinut organizarea de concerte la Berlin a ansamblului de acordeonişti „Concertino” 1-10.06.2012, cofinanţat împreună cu IM „Südzucker-Moldova”.

  • Concertul susţinut la A-Trane, la cel mai faimos club de jazz din Berlin, a fost o oportunitate de a invita reprezentanţi ai agenţiilor şi organizaţiilor concertistice din Germania. Muzicienii moldoveni au fost primiţi cu entuziasm de publicul german.
  • Al doilea concert a fost organizat în cadrul campaniei de caritate „O inimă pentru copii din Republica Moldova”, desfăşurat în cadrul Festivalului Verii al Societăţii Moldovenilor din Germania, eveniment susţinut de Ambasada Rep. Moldova la Berlin. Includerea în programul cultural a Ansamblului „Concertino” a constituit un factor important pentru atragerea mai multor oaspeţi şi colectarea fondurilor pentru orfelinatul de copii cu dizabilităţi din satul Vâsoca, raionul Soroca. (link – scrisoarea de recomandare a Ambasadorului R. Moldova la Berlin)
  • Al treilea concert public a avut loc în cadrul aniversării a X-a a Festivalului de ţesători din Potsdam.
  • Un al patrulea concert a fost susţinut în atmosferă privată cu scopul de a înregistra un CD pentru o companie de înregistrări, care urmează să fie publicat în toamna la Berlin.